Selectează o Pagină

Să nu uităm niciodată: Șelimbăr, pridvorul primei uniri a românilor

 

Orice elev, fie că studiază în Suceava, Brașov, fie că învață în Baia Mare sau Timișoara, a aflat despre existența comunei Șelimbăr ca loc în care s-a dat una dintre cele mai importante bătălii din istoria românilor. Practic, lupta de aici a netezit drumul către prima unire a neamului românesc, aceea a provinciilor Transilvania și Țara Românească. 

Azi, Șelimbărul e privit mai degrabă ca un motor economic, ca o zonă ce a cunoscut o dezvoltare imobiliară explozivă, ca loc în care funcționează companii importante, fiind zona de Est a Sibiului, un concurent pentru zona de Vest.

În acest vârtej economic, importanța Șelimbărului din punct de vedere istoric a fost pusă în umbră. 

Spiritul unității românești e legat de Șelimbăr, căci fără victoria lui Mihai Viteazu obținută la 18/28 octombrie 1599 nu am fi vorbit de prima unire a Principatelor.

Poate că unii trec mult prea ușor cu vederea acest simbol al comunei noastre, dar trebuie să știm că, înainte de a fi locuitorii unei comune prospere, suntem privilegiații locuitori ai unei comune în care s-a scris o pagină importantă de istorie națională. 

Dacă în urmă cu mai bine de patru secole unitatea românilor devenea un vis împlinit după victoria de la Șelimbăr, suntem datori să păstrăm în toată ființa noastră acest sentiment al unității. 

Nu sunt vorbe mari, chiar simt că aparținem unui loc binecuvântat, unui spațiu cu energii bune și constructive. 

Nu putem trăi în prezent fără a privi spre trecut, iar trecutul înseamnă eroi, înseamnă jerfă, înseamnă sacrificii. Cine nu respectă aceste valori nu are cum să înainteze, pentru că, așa cum nu poți construi o clădire fără să îi torni fundația, nu poți păși spre viitor fără să te sprijini pe valorile trecutului. 

Poate că unora li s-a părut desuet demersul meu în care ceream să acordăm fonduri și atenție comemorării eroilor căzuți pentru libertatea noastră, părându-li-se mult mai importantă canalizarea atenției pe preocupările prezentului. Dar oare ce am fi fost noi, astăzi, dacă de-a lungul timpului acești oameni nu s-ar fi sacrificat? 

Cred că ei merită mai multă atenție, merită să îi pomenim și să extragem câte ceva din exemplul puternic pe care ni l-au oferit! 

Știu, pentru unii nu „e la modă” să îți cinstești înaintașii, dar trebuie să înțelegem că noi nu am fi azi aici fără părinți, fără bunici, fără străbunici. Nu e vorba despre festivism, ci pur și simplu despre a înțelege evoluția firească a unei etape și înțelegerea lor în cheia bunului simț!

Comunitatea șelimbăreană marchează, an de an, amintirea eroilor căzuți în luptele pentru dezrobirea neamului, cu toții – autorități locale, școală, Biserică, asociații ONG – punând umărul la cinsitrea trecutului, prin diferite evenimente. Personal, în calitate de consilier local, întotdeauna am propus alocări bugetare pentru reconsolidarea monumentelor de pe raza comunei noastre. Eroii noștri merită respectul cuvenit, iar Șelimbărul este locul perfect unde istoria așteaptă să fie povestită! 

Cu mândrie mi-am cinstit întotdeauna eroii, înaintașii, având la purtător tricolorul cu care mă mândresc oriunde aș ajunge în lumea aceasta și îmbrăcată în frumoasele noastre straie populare!

„Sai, voinice, şi nechează/ Ager, falnic ca un zmeu,/ Căci am inimă vitează/ Şi credinţă-n Dumnezeu!” – spunea Vasile Alecsandri în „Cântec ostășesc”. 

Astăzi, mai mult ca oricând, versurile sale ne sunt imprimate în suflet. 

În fiecare dintre noi bate o inimă de vitejie și este de datoria noastră să îi transmitem bătăile în piepturile tinerei generații din Șelimbăr, o comună cu o atestare documentară ce depășește șapte secole! 

„Eroi au fost, eroi sunt încă/  Și-or fi în neamul românesc!/ Căci rupți sunt ca din tare stâncă/ Românii orișiunde cresc” – Ioan Nenițescu, „Pui de lei”.

A dumneavoastră,

Consilier Local – Daniela-Maria-MEIȚESCU 

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close